Reabilitarea copiilor cu nevoi speciale

Un important segment al activităţii direcţiei vizează susţinerea funcţionării serviciilor care asigură protecţia şi reabilitarea copiilor cu dizabilităţi proveniţi din sistemul de protecţie sau din familie. În acest sens, funcţionează în cadrul direcţiei patru centre de reabilitare, un centru rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi (mai sus menţionat).

Centrele de reabilitare sunt următoarele:

  • Centrul de reabilitare pentru copii cu tulburări din spectrul autist/deficienţe senzoriale Sf. Gheorghe
  • Centrul de reabilitare Tg. Secuiesc
  • Centrul de reabilitare Baraolt
  • Centrul de reabilitare Chilieni

Centrele de reabilitare oferă beneficiarilor o gamă variată de servicii asigurând un program complex de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale, activităţi zilnice de stimulare senzorială, tactilă, logopedie, kinetoterapie şi diferite terapii individuale şi de grup.

Centrele de reabilitare oferă servicii pentru peste 100 de copii.

În luna noiembrie 2008 a avut loc o întâlnire de lucru cu asistenţii sociali responsabili de copii care frecventează centrele de reabilitare. Scopul întâlnirii era uniformizarea procedurilor de lucru şi a formularisticii utilizate pentru întocmirea dosarelor copiilor. În întâlnirii de lucru s-au discutat aspecte privind: conţinutul dosarelor, înregistrarea actelor, perioada reevaluărilor, colaborarea dintre centrele de zi şi colaborarea cu primăriile din judeţ.

O importantă reuşită a D.G.A.S.P.C. Covasna a fost inaugurarea Complexului de servicii pentru copii cu handicap Chilieni, care a avut loc în 23 octombrie 2008. Cu ajutorul mai multor organizaţii şi instituţii, în toamna anului s-au finalizat lucrările la clădirea complexului şi, după angajarea specialiştilor, centrul a început să funcţioneze parţial.

Anual se organizează expoziţia „AUT-EXPO”, unde sunt expuse lucrările copiilor cu nevoi speciale care frecventează Centrul de reabilitare pentru copii cu tulburări din spectrul autist/deficienţe senzoriale Sf. Gheorghe şi Centrul de reabilitare Chilieni.

 
 
 

sitemap   |    contact

© Copyright DGASPC Covasna 2011. Toate drepturile rezervate. Webdesign: www.voidart.ro