Servicii în centre de zi

În cadrul D.G.A.S.P.C. Covasna funcţionează trei centre de zi, arondate complexelor de servicii comunitare:
  • Centru de zi Sf. Gheorghe – 24 beneficiari
  • Centru de zi Tg. Secuiesc – 12 beneficiari
  • Centru de zi Baraolt – 16 beneficiri
 

Beneficiarii acestor centre sunt atât copiii care provin din familii dezorganizate, cât şi ceilalţi membrii ai familiei. Misiunea centrelor este să asigure, pe timpul zilei, activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă în scopul de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor proveniţi din familii cu situaţie materială precară şi/sau dezorganizate, precum şi asigurarea unor activităţi de sprijin, consiliere pentru părinţi. Programul copiilor se desfăşoară potrivit unor planuri personalizate de intervenţie şi programe. Se pune mult accent pe îmbunătăţirea relaţiilor şi a comunicării dintre copil şi părinţii lui, precum şi pe educaţia părinţilor. Copiii sunt reevaluaţi semestrial, programele de dezvoltare fiind reactualizate pe baza reevaluărilor.

Începând din anul de învăţământ 2006-2007 la Centru de zi Sfântu Gheorghe avem un grup de copii cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani (clasele I-IV). Copii vin în CZ după terminarea orelor de la şcolile unde învaţă, în CZ servesc prânzul, îşi fac temele de casă cu ajutorul educatorilor de specialitate, după care au activităţi libere. Seara servesc cina şi la ora 19, pleacă acasă însoţiţi de un memebru al familiei.

Misiune
  • Prevenirea abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, consiliere
  • Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă a copilului

·         Oferirea de sprijin, consiliere pentru părinţi

Principii de acţiune:
  • Respectarea drepturilor copilului
  • Egalitatea şanselor şi nediscriminarea
  • Aducerea la cunoştinţa copilului a drepturilor sale
  • Asigurarea unui program individualizat şi personalizat pentru fiecare copil
  • Asigurarea protecţiei împotriva abuzului copilului
  • Asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale
  • Responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti
  • Responsabilizarea părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului
 
Obiectivele Centrului de Zi:
  • Promovarea dreptului copilului de a creşte în propria familie, prin asigurarea pe timpul zilei a unor servicii de îngrijire, educaţie, socializare, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, precum şi a unor servicii de consiliere, educare a părinţilor
  • Asigurarea unui program educaţional formal, având avizul inspectoratului şcolar şi cu respectarea curricumului şcolar corespunzător vârstei şi particularităţilor copilului, pentru a atinge un nivel optim de cunoştinţe necesar şcolarizării
Beneficiarii Centrului de Zi sunt:
  • Copii dezavantajaţi socio – economic, din mediul urban, având vârsta cuprinsă între 3 ani şi 11 ani
  • Părinţii copiilor prin consiliere, spijin şi educare

Accesul copiilor în Centrul de Zi

Accesul copiilor în Centrul de Zi se face pe baza dispoziţiei directorului general al D.G.A.S.P.C. Covasna, cu prezentarea dosarului socio – familial al copilului de către asistentul social care răspunde de caz. Clienţii se pot adresa în mod direct acestui serviciu sau prin referire din partea autorităţilor administraţiei locale, organismelor private autorizate şi altor instituţii relevante.

Referirea din partea autorităţilor administraţiei locale se face în baza unui plan de servicii întocmit pentru prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului. Planul de servicii este întocmit de câtre autoritatea locală din care provine copilul sau cu sprijinul nemijlocit al acesteia, în situaţia solicitărilor directe sau a referirilor din partea altor organizaţii sau instituţii relevante, Centru de Zi anunţă autoritatea locală din care provine copilul pentru a se întocmi planul de servicii.

Dosarul se pregăteşte de către asistentul social, care instrumentează cazul, în cooperare cu reprezentanţii altor servicii implicate în protecţia copilului (autoritatea tutelară, şcoala, poliţia).

 
 
 

sitemap   |    contact

© Copyright DGASPC Covasna 2011. Toate drepturile rezervate. Webdesign: www.voidart.ro