Prezentare generală
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost înfiinţată prin comasarea Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Serviciului Public de Asistenţă Socială şi este o instituţie care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Covasna.

ADRESA
P-ta Libertăţii nr. 4,
520008, Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna
Telefon / fax: +40 267 314 660

Din punct de vedere metodologic este subordonat ANPDC şi ANPH.

Serviciile în domeniul protecţiei copilului au fost prestate de către DJPDC începând cu anul 1997, aceste atribuţii au fost preluate de către DGASPC începând cu 01.ianuarie 2005.

În vederea prevenirii instituţionalizării şi menţinerii copilului în familia naturală, la nivel de Direcţie există un serviciu de prevenire şi au fost dezvoltate o serie de servicii alternative.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna este principala instituţie publică furnizoare de servicii sociale din judeţul Covasna. Prestarea acestor servicii şi susţinerea centrelor înfiinţate în anii anteriori este o reală sarcină financiară, managerială şi organizaţională.

În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna funcţionează mai multe servicii destinate să promoveze şi să protejeze drepturile copiilor. Aceste servicii sunt în continuă reorganizare şi diversificare, în funcţie de nevoile identificate la nivelul judeţului Covasna.

Astfel, la sfârşitul anului 2008 D.G.A.S.P.C. Covasna oferă pentru aproximativ 1500 de beneficiari direcţi următoarele tipuri de servicii:

  • servicii de tip rezidenţial – centre de plasament, centru de primire în regim de urgenţă, centru maternal, case de tip familial;
  • servicii de zi – centre de zi, centre de reabilitare, prevenţie, evaluare;
  • servicii de tip familial – plasament familial, adopţie, asistenţă maternală.

Harta serviciilor se prezintă încă lacunară, de ex. ar fi foarte mare nevoie de servicii specializate pentru copii cu probleme de comportament sau pentru copii care au săvârşit fapte penale, dar nu răspund penal.

Servicii în domeniul protectiei drepturilor copilului

După zece ani de funcţionare D.G.A.S.P.C. Covasna şi-a diversificat serviciile în domeniul protecţiei copilului, ajungând în anul 2008 la următoarea structură, conform organigramei aprobate prin hotărâre de către Consiliul Judeţean Covasna:

  • Serviciul de prevenire, suport şi sprijin familial
  • Serviciul de asistenţă maternală
  • Serviciul de plasamente familiale şi adopţii
  • Serviciul de evaluare complexă
  • Centrul de plasament nr. 2 Tg. Secuiesc
  • Centrul de plasament nr. 3 Întorsura Buzăului
  • Centrul de plasament nr. 6 Olteni
  • Centrul de primire în regim de urgenţă Sf. Gheorghe
  • Centrul de sprijin pentru tinerii peste 18 ani – 3 apartamente
  • Centrul de reabilitare pentru copii cu tulburări din spectrul autist/ deficienţe senzoriale
  • Complex de servicii comunitare Sf. Gheorghe
    • Centru de zi Sf. Gheorghe
    • Centru maternal Sf. Gheorghe
    • Casa familială Sf. Gheorghe nr. 1
    • Casa familială Sf. Gheorghe nr. 2
    • Casa familială Ilieni
  • Complex de servicii comunitare Tg. Secuiesc
    • Casa familială Cernat nr. 1
    • Casa familială Cernat nr. 2
    • Casa familială Mereni
    • Casa familială Tg. Secuiesc
    • Casa familială ”Szentkereszty Stephanie”
    • Casa familială Lunga
    • Casa familială Tinoasa
    • Centru de zi Tg. Secuiesc
    • Centru de reabilitare Tg. Secuiesc
  • Complex de servicii comunitare Baraolt
    • Centru de zi Baraolt
    • Centru de reabilitare Baraolt
    • Centru rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi Baraolt
    • Casa familială Baraolt
  • Complex de servicii pentru copii cu handicap Chilieni
    • Centru de reabilitare
    • Centru rezidenţial
  • Centrul de urgenţă pentru victime ale violenţei în familie
Aici puteţi descărca declaraţiile de avere şi de interese al angajaţilor DGASPC Covasna. [ detalii ]
„A gyermeknek keressük a szülőt, nem a szülőnek a gyermeket”

http://itthon.transindex.ro/?cikk=10311 [ detalii ]
Aici puteţi descărca declaraţiile de avere şi de interese al angajaţilor DGASPC Covasna. [ detalii ]
Aici puteţi descărca declaraţiile de avere şi de interese al angajaţilor DGASPC Covasna. [ detalii ]
 
© Copyright: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 2008.