DGASPC Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcței publice de execuție vacante de mai jos

Joi, 6.02.2025 16:00

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, în conformitate cu prevederile art. VII alin. (8) din OUG nr. 156/2024, publică

A N U N Ț

privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea funcței publice de execuție vacante de mai jos

  1. Denumirea funcţiei publice, structura în care se află şi condiţiile de participare la concurs:
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Covasna, cu următoarele condiţii de participare la concurs şi de ocupare a funcţiei publice:

- studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, într-unul din

domeniile: științe administrative, științe ale comunicării sau asistență socială;

- condiţiile de ocupare a unei funcţii publice prevăzute la art. 465 din Ordonanţa de

urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, menţionate mai jos în chenar.

Condiţiile de ocupare a unei funcţii publice prevăzute la art. 465 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, şi anume:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

  1. Durata normală a timpului de lucru este de 8 h/zi, 40 h/săptămână.
  2. Data, ora și locul desfășurării probei scrise: 18 februarie 2025, ora 1000la sediul D.G.A.S.P.C. Covasna din Mun. Sfântu Gheorghe, strada Presei nr. 8/A;
  3. Proba interviului se susține de regulă, într-un termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise. Data, ora și locul susținerii probei interviului se afișează odată cu rezultatele la proba scrisă.
  4. Perioada și modalitatea de înscriere la concurs, conținutul obligatoriu al dosarului de concurs:

- perioada de depunere a dosarelor: 15.01.2025 – 03.02.2025,

- modalitatea de înscriere la concurs:

  • dosarul de concurs se poate depune personal de către candidat la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna din Mun. Sfântu Gheorghe, str. Presei nr. 8/A, jud. Covasna, de luni până joi între orele 800 – 1500, iar vineri între orele 800 – 1300,
  • se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau
  • se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail monitorizare@protectiasociala.ro . În acest caz, documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

- conținutul obligatoriu al dosarului de concurs:

  1. formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa nr. 10 din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din OUG nr. 121/2023;
  2. copia cărţii de identitate;
  3. copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
  4. copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
  5. copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
  6. copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
  7. cazierul judiciar;
  8. declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
  9. declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
  10. Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: adresa de corespondenţă - Mun. Sfântu Gheorghe, Str. Presei nr. 8/A, jud. Covasna, tel/fax 0267317464, email: monitorizare@protectiasociala.ro, persoana de contact – Roșca Gabriella, inspector la Comp. resurse umane;
  11. Alte date necesare desfășurării etapei de selecție/verificare a eligibilității candidaților:
  • perioada în care membrii comisiei pot solicita alte documente relevante: 04.02.2025 -05.02.2025,
  • data pentru transmiterea documentelor solicitate de către candidați: 06.02.2025,
  • perioada de selecție/verificare a eligibilității candidațiilor și de afișare a rezultatului selecției: 07.02.2025 – 10.02.2025,
  • candidații nemulțumiți pot depune contestație în data de 11.02.2025, între orele 800 – 1600
  • soluționarea contestațiilor în data de 12.02.2025,
  • afișarea rezultatului final al etapei de selecție/eligibilitate a candidaților în data de 13.02.2025.
  1. Atribuţiile postului scos la concurs sunt cuprinse în Anexa 1.
  2. Bibliografia pentru concurs este cea prevăzută în Anexa 2.

Condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi atribuţiile postului se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul DGASPC Covasna www.protectiasocialacv.ro.

Papp Adolf-József, Director General
Balázs Erika, Director General Adjunct
Udrea Ion, Şef Serviciu

Bibliografie